Descriere
MASA LUNGĂ este despre dorința de conectare - prin mâncare delicioasă şi design inspirat, cu oameni faini ca tine.
Facem o MASA LUNGĂ pentru cină - al 27-lea episod dintr-o serie de evenimente culinare, care te hrănesc și te conectează social în lumea reală din offline.
ÎNTRE TOATE
Episodul 2 al trilogiei de cine
Între oameni.
Între materie și obiect.
Între fabrică și masă.
Între producție și hrană.
Între artă și mâncare.
Între ceea ce aducem fiecare și ceea ce ajunge să fie al tuturor.
O pâine pare un lucru simplu. O vezi, o rupi, o împarți. Dar până să ajungă la masă, există un întreg drum în spatele ei.
Pentru ultimul episod al trilogiei, Masa Lungă pornește de la acest drum: de la tot ceea ce se întâmplă înainte ca hrana să ajungă la masă.
De data aceasta, pornim de la povestea lungă a Prospero: 35 de ani de pâine, oameni, muncă și transformări. În spațiul cinei vom aduce această istorie prin fotografii din fabrică și un timeline care urmărește parcursul Prospero din 1991 până astăzi.
În această ediție vom descoperi și lucrările artistului Bruno Baietto, pentru care Prospero a produs pâini neobișnuit de mari, de aproximativ 140 de centimetri. Pâinile devin apoi matrițe pentru obiecte de ceramică și sticlă, schimbându-și pentru o vreme rostul: din hrană devin obiect și păstrează urmele muncii, tehnologiei și infrastructurilor care le-au făcut posibile.
La Masa Lungă, pâinea își schimbă din nou rostul. Nu mai este obiect, nici produs, nici urmă a unui sistem. E menirea pe care a avut-o dintotdeauna: ceva de rupt și de împărțit.
Mâncarea va fi pregătită în fața noastră, pâinea va ajunge la masă după propriul ei drum, iar noi vom face ceea ce facem de fiecare dată la Masa Lungă: vom împărți mâncare, timp, povești și o seară împreună.
Poate că, până la urmă, acesta este drumul pe care îl urmăm de fiecare dată: până la masă, până ajungem împreună.
Această ediție a Masa Lungă are loc la FABER, în cadrul Design Signals — Cinci hectare.
—
Copiii cu vârsta până la 6 ani beneficiază de acces gratuit la cină, însă este necesară menționarea prezenței lor. Vă rugăm să supravegheați copiii de toate vârstele pe durata întregului eveniment.
Biletul este nerambursabil, însă este transferabil. In cazul în care nu mai puteți ajunge, va încurajăm să folosiți grupul Q&A, bilete disponibile din comunitatea MASA LUNGǍ de pe Whatsapp pentru a vinde biletul către alți membri.
Biletul este alocat datei evenimentului curent şi nu poate fi folosit pentru un eveniment ulterior.

Bilet CADOU pentru MASA LUNGǍ 











